Home > Diverse > Munca este mai mult decat o experienta de la 9 dimineata la 5 dupa-amiaza

Munca este mai mult decat o experienta de la 9 dimineata la 5 dupa-amiaza

Cati dintre noi ne iubim munca?

Cati dintre noi ne iubim munca?

Ma declar dezamagit de calitatea oamenilor care lucreaza in acest moment. Si nu vorbesc doar de cei din imobiliare, ci de aproape toti lucratorii pe care ii intalnesc.

 

Periodic chem oameni la interviu. Spun “chem la interviu” si nu “angajez”, deoarece de aproximativ un an nu am reusit sa angajez pe cineva. Ci doar incerc sa gasesc persoana potrivita. Nu ca as vrea mare lucru: un angajat / o angajata care sa lucreze bine pe internet (emailuri, browsing), sa fie o prezenta agreabila, sa fie organizat(a) in activitate, sa aiba o minte creativa si sa ii placa sa munceasca. Sa nu ma intrebati despre salariu, pentru ca nu am ajuns sa discut asta decat cu doua persoane pana acum, in toata aceasta perioada, desi intalniri am avut cu zecile. Deci nu la salariu s-a oprit selectia, desi evident ca se poate opri si din aceasta cauza.

 

Totusi… am constatat ca:
– Pe multi ii intereseaza titulatura postului: deoarece eu numesc acest post de “secretariat” am un handicap din start. Probabil ca daca i-as zice “assistant manager” sau “action supervisor” sau “client development manager” as avea mult mai mult succes;
– Multi cred ca a lucra pentru un portal imobiliar nu este ceva palpabil si nu se vad in postura de a lucra intr-o astfel de structura, desi niciunul nu zice din start ca nu. Dupa discutia initiala ii trimit acasa sa studieze site-ul cu rugamintea sa faca o minima evaluare a acestuia si sa isi noteze pe o foaie partile bune si rele pe care le-a depistat. A doua zi nu se intoarce nimeni. Pentru ca probabil nu fac aceasta actiune: mintea tipica a unui angajat asteapta sa ii spui tu ce sa faca exact, nu sa evalueze el ceva. Asa ca e bine ca nu se intorc.
– Altii, inainte de a se prezenta si de a transmite emailul de intentie impreuna cu CV-ul, intreaba cu ce salariu va fi platit. Pentru angajatii experimentati, pentru cei productivi la locul lor de munca actual sau pentru liber intreprinzatori, aceasta intrebare pare nejustificata in acel moment. Doar pentru angajatul tipic care rupe usa cu 5 minute inainte de a suna ora si care in cursul zilei nu stie cum sa se ascunda in spatele monitorului este o intrebare importanta. Pentru ca salariul oricarui om muncitor, care genereaza crestere unei firme, va fi mare. Chiar daca exista un salariu de plecare, nici-un manager cu capul pe umeri nu va lasa sa plece din cauza banilor un angajat care isi acopera singur cheltuielile proprii si il lasa si cu profit, nu?,
– Mai este categoria celor pentru care suna mama sau tata: sa intrebe ce conditii sunt, daca seful este femeie sau barbat, etc. Discutia incheiata.
– Unii care confirma participarea la interviu dupa ce ii suni sau le dai email, dar in realitate nu vin si nici nu spun ca nu vin: tu ii astepti degeaba: am inceput sa intocmesc o baza de date cu acestia, ca altadata cand vor mai aplica sa nu ii mai chem din start,
– Iar majoritatea: vin la interviu, dar vin doar pentru un job.

 

Or eu caut un om care sa fie entuziasmat de munca lui si de ceea ce poate face. Sa fie mandru de ceea ce a facut pana acum si de realizarile care zac inca nefacute sub mainile lui.
Un om care sa vorbeasca relaxat cu mine, sa gandeasca eficient alaturi de mine, sa creeze lucruri impresionante in echipa mea, sa se bucure de suportul pe care il avem acum pentru a face multe lucruri mari.

Pentru ca eu cred cu adevarat in proiectul meu, in portalul imobiliar TopEstate, si stiu ca este acum printre cele mai bune site-uri imobiliare din tara asta, chiar daca nu are inca cel mai mare trafic si nu genereaza acum cele mai multe liduri. Inca.

 

Vreau un om care crede ca munca de la 9 la 5 nu e o rutina a zilei

Lucram ca sa traiesc, apoi traiam ca sa muncesc. Acum ...

Sa revenim. Ei bine, pana la urma cred ca vreau cam mult, ma lamuresc acum.

Vreau un om care crede ca munca de la 9 la 5 nu e o rutina a zilei, ci ca face parte din viata. Ca este de fapt o bucatica de viata. Si ca vrea sa o facem mai frumoasa, mai buna pentru noi si ceilalti, in ideea de a lasa o urma nescrisa dar corecta in urma orelor zilei de lucru de astazi.

 

Pentru voi, dragilor, cum e experienta de la 9 la 5: munca sau viata?

Mihai Stan

Mihai Stan

Economist de profesie, familist de placere, blogger in timpul liber si administrator de portal imobiliar ca ocupatie.

More Posts - Website - Twitter - Facebook

Citit de 4,442 ori.
  1. Enache Marius
    October 28th, 2012 at 19:54 | #1

    Felicitari Catalina Dumitru!

  2. August 28th, 2012 at 11:38 | #2

    Faptul ca o afacere tine in primul rand de conducatorul ei o demonstreaza ce se petrece acum dupa moartea lui Alin Popa, proprietarul firmei de transporturi Edy Spedition, si ce s-a petrecut cu Aldis Calarasi dupa moartea lui George Naghi.
    Ambele firme sunt in lichidare si probabil vor intra in faliment, desi erau doua branduri romanesti foarte mari, ce dadeau de mancare la sute de angajati fiecare.
    Pacat de ele si de angajati, care probabil pe viitor se vor gandi sa le dea Dumnezeu sanatate patronilor pe care ii vor avea la un alt job.

  3. Elisabeta Pora
    June 19th, 2012 at 22:58 | #3

    Ca sa vorbesc strict la subiect, neincluzand viata persoana la care are dreptul fiecare (fapt de care nu prea tin cont unii dintre angajatori), va pun si eu o intrebare, mai mult sau mai putin retorica: Cum ramane cu acei angajatori care comenteaza si zambesc in fata zeflemitor, atunci cand, tu ca angajat, indraznesti sa te duci la ei cu oferta de cursuri primita de firma si, sa le propui macar achitarea a jumatate de pret din respectiva oferta, cursuri de pe urma carora beneficiaza inclusiv ei, in calitate de angajatori? Eu una , stiu ca se investeste in performanta… daca se doreste performanta, se si asigura mediul respectiv, doar mediul de afaceri este intr-o continua schimbare, indiferent de domeniu in care activeaza, si “pretentii” ar trebui sa fie de ambele parti.

  4. May 15th, 2012 at 21:58 | #4

    Buna Catalina. Ai deschis o tema ce se poate transforma intr-o discutie tare lunga, dar esenta ei este ca de ambele parti (atat ca angajator cat si ca angajat) oamenii sunt problema. Insa ca angajator nu te mai poti gandi DOAR la un om (asa cum intotdeauna face o persoana in postura de angajat – se gandeste la el insusi), ci la intreaga echipa de oameni care duc ceva acasa – mai mult sau mai putin – de pe urma businessului condus de tine, asa ca tot ce faci trebuie concentrat pe ideea continuarii activitatii.

    Iti pot raspunde mai usor cu o poveste cu talc.

    In jungla izbucnise un incendiu mare. Toate animalele fugeau de flacari, doar pasarea colibri zbura invers. Leul se uita cu atentie si vede ca pasarea lua apa in gura de un izvor si zbura deasupra flacarilor si varsa apa, apoi se intorcea si facea din nou acelasi lucru.

    “E inutil” striga leul. “N-ai sa reusesti sa stingi focul”.
    “Poate” zice pasarea colibri “dar eu imi fac partea mea”.

    Daca fiecare ne-am face partea noastra [bine…] am incepe sa traim intr-o lume perfecta.

    Imi permiti sa te intreb de ce nu mai ai businessul?

  5. Catalina Dumitru
    May 15th, 2012 at 12:09 | #5

    Intr-adevar jobul face parte din viata de zi cu zi, si sunt de acord ca trebuie ca fiecare post sa fie ocupat de un om pasionat de ceea ce face. Asta este varianta ideala, aveti dreptate. Si, pentru un om care se respecta pe el insusi, a nu “da rasol” la locul de munca tine de orgoliul personal. Insa, ce ne facem cu acei angajatori (nu stiu daca si dvs va aflati printre ei) care nu inteleg ca un om nu poate da acelasi randament zi de zi, ca avem si zile mai bune si zile mai proaste? Ce ne facem cu aceia care nu inteleg ca, daca stam la serviciu de la 9 la 18:00 TREBUIE sa ne ofere un salariu mare pentru ca gradinitele au program pana la 14:00 si celelalte 4 ore (sa nu vorbim de orele suplimentare care ni se pretind de cele mai multe ori in numele “devotiunii” fata de job) trebuie suplinite de o bona pentru copil. Bona care, de cele mai multe ori, pretinde un onorariu mai mare decat salariul nostru.
    Eu va inteleg frustrarea, si eu am fost in postura dvs (aceea de angajator) si imi doream oameni care sa fie pasionati de ceea ce fac insa, am incercat intotdeauna sa le asigur cele mai bune conditii pentru ca ei sa vina cu drag la serviciu si sa isi puna cu adevarat mintea la contributie oferindu-le cota parte din profitul realizat. Sunt putini angajatorii care inteleg ca mai avem de platit si facturi, de reparat o masea, de mers la banca, de vizitat bunica bolnava, si ca toate astea nu mai ai cand sa le faci daca stai la birou 8-9 ore, pentru ca restul de cateva ore mai ai nevoie sa si TRAIESTI, sa citesti o carte, sa te plimbi, sa gatesti, sa faci dragoste, sa fii om! Angajatorii cad in pacatul de a se gandi doar la business-ul lor si vor sa angajeze profesionisti si nu oameni. Ori, din pacate pentru ei, realitatea este ca Dumnezeu ne-a creat oameni, nu profesionisti.

  1. No trackbacks yet.

*