Ciclul imobiliar
O mie de vorbe nu fac cat o imagine.
Aveti atasata in imaginea urmatoare etapizarea unui ciclu complet al crizei imobiliare sistemice. Dupa toate datele, personal cred ca suntem in partea cea mai profunda a crizei, in zona recesiunii maxime. Totusi, cine stie, dupa cum ne-am obisnuit se poate intampla orice in continuare.
Ciclul imobiliar: 8 - 12 ani. Se repeta, dar ne prinde pe majoritatea tot nepregatiti.
Dupa constatarile mele un astfel de ciclu tine intre 8 si 12 ani, urmand a se repeta din cateva motive:
– oamenii uita. Memoria colectiva nu se pierde, dar tinde sa nu creada ca se poate intampla din nou, chiar in acel moment, chiar mie. Astfel pe majoritatea ne va prinde urmatoarea criza tot nepregatiti.
– banii sunt prea dispersati. Dupa cum vedeti in fiecare perioada de criza acestia se concentreaza catre mult mai putine bugete. Unii explica acest fenomen prin incercari ale unei noi ordini mondiale: cei multi putand fi controlati usor prin finante.
– o explozie a creditelor ipotecare: aici cel mai mare impact negativ il au creditele cu dobanda in primii ani fixa apoi fiind variabila, ajustabila dupa evolutiile de pe piata. Ori dobanda nefiind predictibila la fel cum nepredictibila va fi si rata somajului, poti avea o problema in viitorul nescris inca.
– creditele Ninja: no income, no jobs, no assets. Visul fiecarui om de a avea totul acum: casa, masina, laptop, concedii, plus sute de alte nimicuri costisitoare. De fapt asta inseamna vanzarea viitorului pentru o scurta bucurie a prezentului. Toti cadem in capcana asta, nimeni nu scapa: doar ca in procente diferite.
– dorinta de imbogatire a unora, prin speculatii imobiliare. Aceasta tranzactionare speculativa a valorii caselor si terenurilor pare ca are o tendinta continua de crestere.
– caracterul prociclic al asumarii de riscuri de catre investitori in conjuncturi favorabile si reintoarcerea la prudenta excesiva in cazul conjuncturilor nefavorabile. Aceste comportamente au tendinta de a accentua evolutia ciclica a crizelor.
– tendinta preturilor de a se indeparta de valorile de echilibru. Preturile se “trag” unele pe altele, comportandu-se ca un accelerator financiar. Cresterea preturilor la anumite produse sau servicii ridica preturile la celelalte si tot asa.
– supraevaluarea personalului angajat: va mai aduceti aminte ca inainte de criza pretentiile oricarui om care dorea sa se angajeze erau exagerat de mari, desi pregatirea si experienta nu existau? De fapt angajatii “angajau” antreprenorii… o anormalitate care se arata de-abia acum, cand candidati nepregatiti umplu sirurile de someri la domiciliu.
– rapacitatea bancilor si reglementarea insuficienta a garantiilor acestora fata de populatie: problema bancilor a fost si este lipsa de capital (garantii) si nu lipsa lichiditatilor (provenite in mare parte de la depozite),
– lipsa unei educatii financiare si investitionale a populatiei, tinuta in mod deliberat in aceasta stare de catre guvern. Astfel, deoarece tranzactiile sunt mult mai complexe, produsele financiare sunt mult mai dificil de inteles decat produsele clasice de creditare (fiind greu de explicat sau de interpretat chiar si de functionarii bancari) ne ducem catre un control al riscului personal (sau familial) imposibil de realizat.
Deci, mai vorbim peste 10 -12 ani.
Ultimele comentarii