Ce apartamente se mai vând(=execută) în Constanţa

Site-urile de specialitate cuprind uneori oferte imobiliare deloc de neglijat: apartamente la preţuri atractive. Nu ştim dacă sunt cele mai bune oferte şi nu avem de unde să ştim dacă merită banii ceruţi.

Sunt apartamente scoase la vânzare prin licitaţie, de către executori, pentru neplata unor sume împrumutate, sau pentru datorii neachitate la bănci, la instituţii de stat sau la alţi creditori persoane fizice şi juridice. De regulă, astfel de vânzări sunt însoţite de mult scandal. Superstiţioşii chiar ezită să ia parte la astfel de tranzacţii, pentru că proprietarii lor le dau cu inima îndoită sau le scot la mezat, şi nu la vânzare. În jurul unor astfel de tranzacţii se ţes intrigi, se bănuiesc interese ascunse şi chiar tranzacţii dubioase. Voit, sau nu, astfel de vânzări se repetă, în situaţia în care la prima strigare nu se prezintă nici un ofertant.

Executorii judecătoreşti pot solicita băncilor, conform dispoziţiilor legale, executarea silită a unui anumit client al băncii, prin proprirea conturilor acestuia, în scopul achitării datoriilor pe care clientul le are către o persoană sau instituţie, precum Fiscul. În situaţia în care datornicul nu poate acoperi sume considerate mult prea mari, paguba se recuperează prin blocarea şi vânzarea unor bunuri ale datornicului, iar de cele mai multe ori acesta rămâne fără locuinţă.

 

Puterea exemplului

 

Pe un astfel de site de specialitate, întâlnim un anunţ de vânzare prin licitaţie a unui apartament cu patru camere, pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, zona Dacia-Trocadero, în suprafaţă de 76,1 metri pătraţi, la cererea unei bănci dornice să îşi recupereze paguba creditului acordat. Preţul de pornire este de 44100 euro, pe când o ofertă apropiată, existentă pe portalul Top Estate se ridică la 65000-67000 euro.

Diferenţa este că, pe portalul nostru, vânzătorul îşi expune proprietatea de bună-voie, în timp ce dincolo, alţii îi scot locuinţa la vânzare. O altă ofertă de licitaţie, tot în urma acţiunii unei bănci, se referă la o garsonieră din zona Billa-Poarta 6 (fostele cămine de nefamilişti), de 21,6 metri pătraţi, pentru care preţul de pornire este de 12000 euro, la o evaluare de 16000 euro, stabilită conform raportului de expertiză. Cu două luni în urmă, spaţii similare plecau, pe piaţa imobiliară, de la preţuri de 15000-17000 euro, în funcţie de amenajări. Banca încheiase cu proprietarul un contract de credit cu şase ani în urmă.

Am putea continua cu astfel de exemple, iar pentru cei cu inimă tare, trebuie să mai spunem că preţul poate scădea, în situaţia în care, la data fixată, nu se prezintă nici o persoană interesată.

 

Exemplul puterii

 

Partea interesantă abia acum se prefigurează. În situaţia în care ar exista destule persoane interesate, am putea vedea probabil o mulţime de constănţeni care se închesuie pe la birourile executorilor, gata să ia parte la licitaţii.

Nu este aşa. Este o piaţă închisă, iar mulţi experţi imobiliară arată în primul rând spre băncile care deţin în portofoliu mii de apartamente „la cheie“, păstrate în aşteptarea unor preţuri mai bune. Bancherii au greşit când au acordat împrumuturi cu prea multă uşurinţă. Acum, mai greşesc încă o dată, crezând că au atâţia prieteni, relaţii şi cunoştinţe care să preia nişte imobile la preţuri cât de cât corecte, care să mulţumească şi potenţialul cumpărător şi banca. Se pare că nu se poate aşa ceva, cel puţin deocamdată. În acest context, dublarea numărului de imobile scoase la licitaţie în 2013, faţă de anul trecut reprezintă fie un obiectiv ratat, fie prea mărunt pentru a conta în lupta cu monopolul ascuns (dacă putem să-i spunem aşa). Vânzările pe sub mână se dovedesc a fi păguboase, dar câtă vreme băncilor păgubaşe nu le pasă, de ce ne-ar păsa nouă?

Şi, apropo: nu de puţin ori, am discutat acum opt-nouă ani cu bancheri locali, despre perspectiva creării unei pieţe secundare imobiliare, pe măsura unor bănci europene ale căror sucursale locale le conduc. Asta, înainte de boom-ul din 2007. Tuturor le-a plăcut ideea unei pieţe în care, la vedere, băncile îşi puteau recupera imediat pierderile cauzate de neplată. Nimeni însă nu a mers mai departe. De unde şi concluzia că fie străinii sunt la fel de hoţi ca românii, fie că vin la noi în ţară albi şi cinstiţi şi se mânjesc repede.

Mult prea repede.

 

 

[Articol apărut în Ziarul de Imobiliare, ediţia de Constanta, octombrie 2013]