Casa şi tehnologia - Cum să îţi configurezi router-ul pentru reţeaua de acasă

Pentru mulţi dintre simplii utilizatori ai Internetului, cablul oferit de provider se opreşte, implacabil, într-un singur computer, iar crearea unei reţele domestice devine o mare necunoscută. Sarcina cade, contra cost, pe mâna specialiştilor de ocazie, fiindcă important este doar rezultatul, adică modul miraculos în care două computere, televizorul şi un laptop, pot avea acces unul la altul, se pot folosi de o singură legătură cu Internetul şi pot utiliza un periferic comun, respectiv o imprimantă.

Tehnologia actuală este însă accesibilă şi „muritorilor“ de rând, astfel încât configurarea unui router este la îndemâna oricui, chiar dacă asigură canal de comunicaţie atât prin cablu, cât şi wireless. Chiar dacă dispozitivul miraculos a fost gândit iniţial pentru birourile de tip occidental, în care lucrează la un loc 20-30 de angajaţi, router-ul wireless dă rezultate şi în apartamentele ale căror ziduri sunt mai groase.

Poate că suntem conservatori, totuşi milităm pentru utilizarea mixtă, respectiv montarea unui cablu de reţea pentru spaţiile mai îndepărtate şi utilizarea wireless în imediata apropiere a dispozitivului.

 

Ce router este cel mai potrivit?

 

Un prim răspuns vine dintr-o suflare: cu cât este mai scump, cu atât este mai bun. Depinde însă de numărul terminalelor pe care le deserveşte. De aceea, inventatorii aceştia care uneori ne pun pe gânduri, pun la dispoziţie routere cu cinci, opt, sau chiar 20 de porturi, adică acele locuri în care se fixează mufele RJ45, pentru a furniza semnal computerelor.

Alte voci susţin că un router performant are cel puţin 1500 MTU, iar aici aproape că am ajuns într-un teritoriu străin pentru mulţi. Folclorul urban ne vorbeştew de furnizori de Internet care utilizează frecvenţe mai înalte, pretabile unui Maximal Transmision Unit de 1500, adică mai multă informaţie într-un pachet care circulă pe cablul de reţea. Dacă pachetul este prea mare, va fi decodat în pachete de informaţie mai mici, iar viteza va avea de suferit.

Să nu spunem mai mult: nici 1499 MTU nu este un lucru rău, iar multe dintre dispozitivele standard, sau casnice, se includ în această categorie. Iar apoi, căutăm să aflăm ce face un router wireless de tip B, sau din ce motiv cel de tip G este mai bun. Fie vorba între wireless N este ultima tehnologia, deci este cel mai rapid.

 

Cum se instalează un router?

 

De cele mai multe ori, automat. Până acolo însă, trebuie să asigurăm legătura „fizică“ între computere şi router, pentru a avea comunicaţie între terminale, sau, mai pe româneşte, o legătură partajată a conexiunii de Internet.

Pentru început, ne vom mulţumi să construim această conexiune pentru un singur computer.

Cablul ethernet aflat în pachet cu router-ul se montează în priza furnizorului şi în portul special semnalizat, aflat în spatele router-ului (inscripţionat Internet, sau Wi-Fi şi care nu are nici un număr sub el). Mai departe, în cazul în care computerul nu dispune de conexiune wireless, se va lega prin alt cablu de reţea, într-unul dintre porturile numerotate ale router-ului.

După ce dispozitivele sunt pornite, router-ul primeşte semnal şi îl transmite mai departe. Cât priveşte computerul legat deja la Internet, acesta va primi semnal şi va transmite imediat după ce placa de reţea va fi setată să obţină automat adresa IP şi pe cea DNS. Din bara de start a computerului, tastaţi Run (sau tastele Windows şi „r“), tastaţi Run şi apoi apăsaţi Enter. În fereastra nou deschisă tastaţi ipconfig /all, ceea ce vă va afişa adresa IP a computerului şi adresa DHCP (IP-ul routerului).

În browser-ul preferat puteţi scrie acum adresa router-ului şi aveţi acces la panoul de administrare. Asta, dacă nu cumva router-ul este însoţit de un CD de instalare, cea ce vă uşurează simţitor sarcina. În funcţie de tipul conexiunii asigurate de provider, opţiunile sunt Static IP, DHCP sau PPPoE. La setarea router-ului, în cazul în care va funcţiona pe Static IP, se introduc manual datele comunicate de furnizor pentru adresa IP, Subnet Mask, Default Gateway şi DNS Server. COnexiunea DHCP este automată, iar în cazul conexiunii PPPoE, trebuie setate numele utilizatorului şi parola puse la dispoziţie de provider.

 

Configurarea reţelei wireless

 

În varianta simplă, pe interfaţa de administrare, programul vă cere să denumiţi reţeaua nou creată, pentru a şti că vă aparţine, precum şi generarea unui cod de securitate, format din cifre şi litrere, care va limita accesul altor computere din afara locuinţei la reţeau dumneavoastră. Raţiunile de securitate a datelor ne determină să ne protejăm noua reţea, fiindcă un utilizator din exterior poate accesa cu uşurinţă datele computerelor legate la reţea, câtă vreme nu este oprit de platforma de securitate de tip WPA, sau WPA2, oferite de router.

Dacă există mai multe terminale în casă, acestea pot fi conectate în mod similar, iar apoi datele aflate în diferitele terminale pot fi accesate de la oricare computer, dacă fişierele sunt partajate.

 

Configurarea unei imprimante partajate

 

Perifericele de reţea pot obţine automat un IP în momentul în care sunt legate cu patchcord-ul la router, sau pot primi un IP în gama deservită de router, care poate genera automat 100 de adrese. Pe computerul pe care este instalată iniţial, imprimanta primeşte statutul de partajare, iar celelalte computere o vor recunoaşte, cu ajutorul kit-ului de instalare.

Cât priveşte imprimantele de tip wireless, acestea comunică instantaneu cu router-ul, dar trebuie să primească mai întâi un IP, pentru a putea fi recunoscută de reţea. La finalul intervenţiei tehnice, vă veţi putea bucura de accesul la internet din orice încăpere a locuinţei.

Şi, nu uitaţi: wireless este mai comod şi fără montaje prin pereţi, iar prin cablu este mai sigur.