Actiune in revendicare avand ca obiect bunuri imobile.

In cazul in care are ca obiect un bun imobil proprietate personala sau individuala, reclamantul trebuie sa probeze ca este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat; in favoarea paratului opereaza o prezumtie relativa de proprietate, desprinsa din faptul posesiunii bunului.

Proba dreptului de proprietate se face prin titlul de proprietate, care poate sa fie un act translativ sau declarativ (hotarare judecatoreasca, act de partaj, o tranzactie etc.).

Are caracter imprescriptibil sub aspect extinctiv.

Ea poate fi paralizata totusi prin invocare de catre parat a exceptiei ca a dobandit bunul revendicat prin uzucapiune. In cazul admiterii actiunii proprietarului, posesorul parat (de buna sau de rea credinta) va fi obligat sa-i restituie bunul respectiv liber de orice sarcina (in natura sau, cand aceast lucru nu mai este posibil, prin echivalent).

Posesorul de buna credinta este indreptatit sa pastreze fructele primite sau culese pana la data actionarii lui in justitie de catre adevaratul proprietar.

Posesorul de rea credinta este obligat sa restituie valoarea tuturor fructelor bunului revendicat; are insa dreptul sa retina cheltuielile facute cu perceperea fructelor, deoarece acele cheltuieli trebuiau facute si de catre adevaratul proprietar.

Atat posesorul de buna credinta cat si cel de rea credinta au dreptul sa primeasca de la adevaratul proprietar cheltuielile necesare pentru conservarea bunului, precum si cheltuielile utile, in masura in care aceastea au determinat o speorire a valorii bunului, considerata la momentul inapoierii adevaratului proprietar.

Nici unul dintre ei nu are insa dreptul sa pretinda restituirea cheltuielilor voluptuarii.