1. In dreptul civil, acel drept real principal, esentialmente temporar, dezmembramant al dreptului de proprietate, care confera titularului sau atributele de posesie si folosinta asupra unui bun aflat in proprietatea altuia, dar numai in limitele necesare satisfacerii trebuintelor lui si ale familiei sale.

Culegerea fructelor bunului poate fi facuta numai in natura si sunt destinate exclusiv pentru consumul uzuarului si al membrilor familiei sale. Ele nu pot fi urmarite de creditorii uzuarului.

Fructele care depasesc trebuintele titularului dreptului si ale familiei sale sunt inalienabile.

Fata de uzufruct, prezinta urmatoarele particularitati:

- titularul sau poate fi numai o persoana fizica;

- are caracter strict personal, in sensul ca uzuarul nu poate instraina beneficiul sau emolumentul dreptului sau.

2. Obicei sau cutuma, regula de conduita creata in practica sociala, si care prin folosire indelungata a devenit o norma juridica obligatorie, unanim acceptata.

Uzul nu este acceptat ca izvor de drept in legislatia noastra comerciala, dar la articolele 980-981 din Codul Civil se face trimitere la obiceiul locului, atunci cand apar unele prevederi indoielnice sau echivoce in cuprinsul unui contract.