Supraimpozitarea – o obișnuință politică perfidă

Preambul
Vreau să încep din capul locului spunându-vă că susțin existența unui buget național sănătos, utilizat eficient pentru investiții si dezvoltarea țării.
Ceea ce vreau să știți e că așa ceva nu există. Nu în România. Nu acum.

Surprizele (neplăcute ale) proprietarilor
În ultimii ani, guvernul României a impus o serie de taxe și impozite pentru proprietățile imobiliare, în încercarea de a-și crește veniturile fiscale și de a reduce deficitul bugetar.
În contextul inflației ridicate și a tensiunilor din regiune, aceste taxe au un impact semnificativ asupra proprietarilor de imobile.
Cei mai mulți dintre noi, proprietarii de spații comerciale, am rămas fără cuvinte atunci când am primit anul acesta înștiințările de impozite pe proprietățile nerezidențiale.
Multe persoane m-au contactat cu disperare încă de la începutul anului, având sub ochi scrisorile transmise de SPIT, ce conțineau sume exorbitante de plată sub forma impozitului pe proprietate pe 2023.
Mi-a rămas în minte exprimarea de acum câteva zile a unei doamne: „Vreau să știu cum pot să scap de impozitul ăsta nesimțit”.

Impozitele pe proprietate
Haideți să enumerăm care sunt, în acest moment, cele mai importante impozite pe proprietatea imobiliară din România:
1) impozitul anual pentru proprietatea asupra clădirilor,
2) impozitul pe transferul proprietății imobiliare.
Întrucât în acest articol nu avem suficient spațiu pentru a le discuta pe amândouă, vom trata doar primul subiect, urmând ca cel de-al doilea să fie elaborat în edițiile următoare.

Impozitul pe clădiri
Impozitul pe clădiri este unul perceput anual de autoritățile locale.
Acesta se stabilește sub forma unui procent din valoarea atribuită clădirii, numită valoare impozabilă.
Codul Fiscal stabilește anumite marje de cote de referință, dar în același timp permite administrațiilor locale să adauge cote adiționale, până la 50% din valoarea maximă.
Valorile cotelor de referință sunt, atât în cazul persoanelor fizice cât și al persoanelor juridice, următoarele:
 - pentru clădirile rezidenţiale și asimilate: cote cuprinse între 0,08% - 0,2%
 - pentru clădirile nerezidenţiale: între 0,2-1,3%.
Însă autoritățile locale mai pot indexa și efectul inflației, sub forma adăugării acestei rate, anual, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior.
Deci avem, pe scurt, următoarele elemente pe care le vom urmări:
- marja de referință, conform Codului Fiscal, care este aceeași dar din care fiecare administrație alege un procent după considerente proprii,
- cota adițională, după bunul plac al Consiliului Local,
- indexarea cu rata inflației.

Analiza noastră
În acest articol am făcut o analiză a zece localități din țară, pe care le-am considerat reprezentative la nivel național dar și la nivel local.
Am ales atât orașe mici dar reprezentative pentru județ, cât și orașe mari dar reprezentative pentru țară.
Acestea sunt:
 - pe plan județean: Constanța, Năvodari, Eforie, comuna Lumina, Mangalia,
 - pe plan național: Brăila, Tulcea, Buzău, Cluj Napoca, Timișoara și București (sector 1).
Nivelul taxelor și impozitelor din fiecare dintre acestea ne va arăta atât grija pe care o au unii edili pentru locuitorii orașelor respective, dar și apetitul altora pentru încasarea unor sume cât mai mari, de pe urma contribuabililor.
Vom pleca de la premisa echilibrată că fiecare oraș utilizează banii pentru administrarea sa în mod proporțional cu numărul de locuitori existenți.

Indexarea cu rata inflației
Începem chiar cu acest ultim element, pentru a arăta înțelegerea neunitară pe care o au administrațiile din diferite orașe.
După cum spuneam, Codul Fiscal spune că „orice impozit sau taxă locală, ce constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, se indexează anual ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior”.
Întrucât aceasta rată a inflației este una calculată de către Institutul Național de Statistică și comunicată de BNR, publicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice, ar trebui să fie identică pretutindeni.
Totuși, surpriză!
Analiza noastră arată diferențe mari între orașe la aplicarea acestui procent, iar cele mai mari creșteri le-am regăsit la Constanța.
Am urmărit elementul cel mai utilizat în calcularea valorii impozabile a clădirilor de locuit și anume valoarea unui metru pătrat dintr-o clădire din BA sau asimilată acesteia, care are instalatii de apă, canalizare, încalzire și electrice.
Valoarea de „plecare” stabilită de Codul Fiscal este de 1.000 lei/mp.
Valorile identificate în orașele analizate sunt:
 
După cum se poate observa, Constanța este în topul acestora, cu 20% peste București, și cu peste 42% peste Timișoara.

Cota de referință
Cota de referință se alege, după cum spuneam, dintr-o marjă stabilită legal: între 0,08% - 0,2% pentru clădirile de locuit și între 0,2-1,3% pentru spațiile utilizate în afaceri.
Autoritățile locale pot decide ce procent vor aplica, însă cota  aleasă pentru impozitare arată apetitul de bani al administrației locale.
Cu cât procentul este unul mai apropiat de maximul marjei, cu atât mai mulți bani intră în bugetul local si în mod subsecvent mai mulți bani vor ieși din buzunarele proprietarilor.
Dar haideți să vedem cifrele prin câteva grafice.

 
În graficul de mai sus pare că orasul Buzău ne depășește în cota de impozitare, însă lucrurile nu stau chiar așa.
Pentru că ar trebui să judecăm impozitul atât sub aspectul cotei, cât și valorii la care se aplică aceasta.
Graficul următor arată ce valoare impozabilă i se atribuie, de fapt, unui metru pătrat de locuință.
 

Acum pozițiile în clasament s-au schimbat, nu-i așa?
În mod nicidecum surprinzător, la fel stau lucrurile și cu persoanele juridice.
Dacă în ceea ce privește cotele alese, mai sunt si alții ca noi...

Atunci când socotim sumele plătite, adică valoarea metrului pătrat ori cota de impozitare, luăm deja distanță față de ceilalți...
 
Ușor de observat este că municipiul nostru alege să se situeze printre administrațiile cele mai avide după încasări.

Spațiile lucrative
Spațiile nerezidențiale, incluzând aici mai toate spațiile pentru afaceri, sunt avuția cea mai de preț a unei localități.
În ele se pot desfășura activități generatoare de profituri, care aduc încasări bugetelor locale sub forma impozitelor pe venitul realizat, care asigură locuri de muncă locuitorilor și iarăși venituri locale sub forma impozitelor pe salarii.
Spațiile acestea, bine amenajate și utilizate, atrag turismul și, o dată cu el, bunăstarea întregii comunități.
Primăriile ar trebui să stimuleze dezvoltarea afacerilor realizate în ele.
Ar trebui să ajute proprietarii acestora să le țină în folosință, pentru că doar activitatea din ele aduce profituri si nu doar simpla lor existență.

Marja de referință plus cota adițională
Cel mai bine este ca marja de referință sa fie analizată împreună cu cota adițională, pentru că schimbă datele problemei.
Graficele de mai jos ne vor arăta unde se situează pretențiile municipale, în comparatie cu eșantionul analizat.
 

Impozitarea la Constanța
Oare este corect ca un constănțean să platească în calitatea lui de proprietar persoană fizică un impozit de 7,5 ori mai mare decât cel pretins de un oraș ca Cluj Napoca?
Sau să plătească metrul pătrat de locuință de 2,85 ori mai mult decât într-un oraș ca Timișoara?
Nu întâmplător am ales aceste două orașe, care sunt mândria țării, având cea mai mare cotă de popularitate, cel mai mare magnetism al afacerilor, centru universitare de seamă și număr de locuitori relativ apropiat de Constanța.
Cum reușesc primarii celor două municipiii, dintre care unul este într-un partid de opoziție, să se descurce atât de bine fără să agreseze buzunarele contribuabililor?
Ne-ar putea da și administrației noastre locale o lecție?
Cum am putea noi să stimulăm turismul, care este bazat doar pe câteva luni sezoniere, sau afacerile în sine dacă nu permitem proprietarilor de hoteluri, de restaurante, de clădiri de birouri sau de hale să agonisească și ceva bani necesari investițiilor, după doi ani de pandemie?
În acest an impozitele ar fi trebuit scăzute drastic, dacă mă întrebați pe mine sau pe oricare om gospodar.

Supraimpozitarea proprietarilor
De ce o firmă care detine un spațiu comercial plătește în Constanța un impozit cu 70% mai mare decât cel din Cluj Napoca si chiar cu 13% mai mult ca în București?
Dar de ce o persoană fizică achită pentru același spațiu de 7,5 ori mai mult ca în Cluj și București?
Administrația constănțeană  s-a obișnuit să facă asta pentru că poate, și i se pare suficientă explicația asta.
Încasează cu mai multe mâini, ca să acopere găuri.
Dar nu găurile din asfaltul străzilor desfundate cu lunile de zile. Nu găurile din zidurile Spitalului mare.
Găurile din educația financiară proprie, din aparatul bugetar și din lipsa de eficiență în atragerea altor bani puși la dispoziție de Europa, fără costuri și probabil din sifonarea banilor publici, așa cum vedem în continuu reportaje cu cazuri prezentate de jurnaliști, la rețelele TV sau pe internet.
Când am votat un primar liberal, am crezut sincer că veți stimula mediul de afaceri local si că acest lucru va creste bunăstarea urbei.
Dar m-ați dezamăgit, domnule Primar.
Așa cum dezamăgiți acum toți oamenii de afaceri.

(informații culese din Hotărârile de Consiliu Local din diverse localități)

Avem impozitele cele mai mici din Europa?
Am tot auzit în ultima perioadă afirmații venite mai ales din partea partidelor social-democrate, în care cred că putem include liniștiti și PNL dacă luăm în considerare comportamentul și nu neapărat ideologia și numele de partid, care susțin că avem cele mai mici impozite din Europa și de aceea ar trebui să le majorăm.
I se dă acestui argument statut de certitudine, iar pe baza lui imediat se solicită motivarea unei legi care, evident, să aducă impozitele la locul lor corect, adică mai mare.
Dar este oare reală?
Sau este mare minciună, la fel ca altele cu care ne-am tot obișnuit?
Păi haideți să analizăm.

Cu ce facem comparația?
Primul lucru pe care îl face un politician fără educație economică, sau poate – dacă o are – fără interes în a crește bunăstarea populației dacă nu crește exponențial mai mult bunăstarea sa personală, este să rupă din context cifrele.
În cazul nostru, afirmația că „avem printre cele mai mici taxe din Europa” este atât ireală cât și ruptă de context.

De ce este ruptă de context
Pentru că se compară valoarea taxelor pe proprietate ca procent din PIB cu celelalte țări din Uniune.
Și ar fi corect?
În mod evident nu, pentru că se pierd din vedere veniturile pe care cetățeanul român le produce.
Așa trebuie analizate taxele pe proprietate: ca procent din veniturile personale.
Vă prezint mai jos un grafic care analizează ambele aspecte și veți vedea cum stăm prin comparatie cu țări mult mai pretențioase.
 

Ce trebuie să analizăm în graficul de mai sus, simplist vorbind, este cu cât mai mare este culoarea albastră față de cea portocalie. Adică cu cât mai mari avem veniturile față de taxe.
Și putem observa că situația României este asemănătoare și la fel de proastă ca a Croației și Ungariei.
Putem vedea ce ecart uriaș exista între venituri, care sunt mari, și taxele pe proprietate, care sunt mai mici, în țări ca Austria, Suedia, Irlanda, Norvegia, Luxemburg, Germania, Finlanda, etc.
Dacă vrem să ne comparăm cu acestea sub aspectul taxelor (sau mai exact așa cum arată graficul, ca procent al taxelor în PIB), haideți să încasăm în primul rând la fel de mulți bani ca ei.

De ce este ireală?
Însă nici măcar procentul din PIB nu este corect, pentru că acest Produs intern brut este alcătuit din multe componente care schimbă esența analizei.
Așa că cel mai neaoș ar fi să comparăm procentele pe taxe cu celelalte procente pe taxe.
Acestea variază în funcție de țară și de regiune și pot fi procentuale sau fixe, cu aplicare extinsă sau cu scutiri, drept urmare este dificil să afirmi exact care e taxarea.
Dar aveți totuși mai jos o sinteză a taxelor procentuale culese din alte câteva țări.
• Elveția: 0,02% - 0,5% din valoarea proprietății
• Norvegia: 0,2% - 0,7% din valoarea proprietății
• Suedia: 0,75% din valoarea proprietății
• Italia: 0,4% - 0,76% din valoarea proprietății
• Danemarca: 1% din valoarea proprietății
• Finlanda: 0,35% - 1,4% din valoarea proprietății
• Germania: 0,35% - 1,5% din valoarea proprietății
• Franța: 0,5% - 2,5% din valoarea proprietății
• Spania: 0,2% - 3,7% din valoarea proprietății
• Olanda: 0,03% - 2,4% din valoarea proprietății
Mai mult, hai sa urmărim și alte câteva țări non europene, dar importante.
• Turcia: impozitul pe proprietate variază între 0,1% și 0,6% din valoarea proprietății
• Singapore: impozitul pe proprietate variază între 0,2% și 1% din valoarea proprietății
• Japonia: impozitul pe proprietate variază între 0,3% și 1,5% din valoarea proprietății
Ce putem interpreta din datele oferite este că cu cât țara este mai puternică, cu atât taxele au un impact mai mic asupra populației.
Sau poate s-a ajuns aici, din cauza inversă?
Țările au devenit puternice tocmai pentru că taxarea a fost mai mică?
Cred că aceasta este o întrebare la care noi vom avea un răspuns diferit de oamenii de la butoane.

(informații culese de pe site-ul europa.eu și utilizând chatgpt)

Articol scris de Mihai Stan - Administrator portal

Postat în 02.03.2023 14:07:13. Vezi pagina lui Mihai Stan din Constanta

vizualizat de 12940 ori; citit de 903 ori; categoria: Articole proprii